Întotdeauna marile evenimente
din viaţa noastră le întâmpinăm în chip cât mai sărbătoresc. Pentru ele începem
a face pregătiri cu mult înainte, aşa când e vorba de o nuntă, de naşteri şi
botez, de primirea unui distins oaspete, de onomastică chiar şi de alte multe sărbatori
familiale. Iar când e vorba ca o naţiune întreagă prăznuieşte cu cinste o izbândă
din viaţa sa ca neam, grija pregătirilor cuprinde pe toţi fiii acelei ţări.
Temeiul unor astfel de pregătiri
deosebite însă e temeiul creştin. De am căuta să privim în trecut, dar şi în
prezent, am avea de observat cum aproape întreaga lume creştină caută să-şi înnoiască
viaţa, sa şi-o împrospăteze la marile praznice ale credinţei sale prin haine
noi, case îngrijite şi mese pregătite cu mult gust şi cu bogate îndestulări.
Dar toate acestea sânt numai pregătirile dinafară ale fiinţei noastre, şi
pentru clipa când am ajuns la
Sfintele Paşti , la Naşterea Domnului ,
sau la Adormirea
Maicii Domnului, etc....
Pentru a ajunge însă până la
aceste prăznuiri, înca din timp, se cere ca noi să împlinim multe alte griji
ale călătoriei noastre până la ele, şi ale unei pregătiri speciale, pentru ca
atunci, în chip deosebit, să avem pentru sufletul nostru haina de sărbătoare...
Atunci vom simţi mai mult prezenţa
apropiată de noi a Domnului, vom vedea pe Domnul, vom auzi mai mult învăţătura
Sa, şi prin coruri de cântece Îl vom slăvi.
Aşa că adâncul temei al adevăratelor
noastre pregătiri trebuie să fie cel sufletesc, la care mai apoi e chemat să ia
parte şi trupul nostru, în măsura în care a ajutat sufletului să fie îmbrăcat într-o
haină de sărbătoare albă, fără petele păcatului. Altfel zadarnice sânt toate
pregătirile numai pentru trup şi desfătarea lui, căci bucuria toată atunci se
cere mai întâi să fie a sufletului şi apoi şi a trupului înveşmântat în haine
noi. Şi numai în măsura în care sufletul e învăluit în mantie regească de sărbătoare,
se cade ca şi trupul să fie împodobit şi chemat la ospăţul desfătării...
Altfel, numai cu pregătirea cea
trupească vei rămânea ca desfătarea să ţi-o dobândeşti numai de la belşugul şi
desfătarea unei mese încărcate cu animale, pe când chemarea ta împărătească e
de a fi la cina lui Dumnezeu Însuşi...
Pentru a ajunge ca la sărbatorile
mari creştineşti să ne bucurăm şi să simţim aproape de noi şi în noi această
prezenţă dumnezeiască, care este izvorul tuturor bucuriilor, se cere ca încă
din timp să ne pregătim ca să merităm această favoare. Creştineşte judecând,
noi ştim cui îi este dat să vadă pe Domnul. Aceasta ne-a spus-o Însuşi Mântuitorul: "Fericiţi cei curaţi
cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Prin urmare, grija cea mare care
trebuie să ne frământe pe noi, e de a avea inima curată, căci apoi uşor ne vine
darul cel mare al vederii tainelor celor dumnezeieşti. Pentru a ajunge însa la
această "inimă curată”, iată că tot Dumnezeu ne vine în ajutor,
descoperindu-ne calea către ea prin rugăciune şi post. Prin ele noi ajungem să
ne dezbrăcăm de toată întinaciunea sufletului şi a trupului. Pe păcat îl depărtăm
de pe fiinţa noastră ca pe o haină murdară. Iar din locurile cele întunecate
ale fărădelegilor, uşor putem să ne îndepărtăm, zburând pe aceste două aripi
ale rugăciunii şi ale postului.
De aceea în păcate căzând regele
psalmist, cu lacrimi se ruga, spunând unele ca acestea: "Inimă curată zideşte
întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele”.
(Psalm 50, 11).
Odată cu aceasta însă, se cere şi
din partea noastră ca noi să înlăturăm tot răul din inima noastră, dupa cum ne sfătuieşte
profetul de demult: "Spală răul din inima ta, ca să te mântuieşti”
(Ieremia, IV, 16).
La această curăţire a inimii noastre de toată
răutatea, se poate ajunge pe calea sfantului post. Şi nu vă spun prin post, ci
pe calea sfântului post, căci nu toţi care postesc se izbăvesc de pacate. Postul e mijlocul prin care orice creştin,
uşurat fiind de grijile meselor bogate şi ale petrecerilor, şi apoi cu trupul înfrânat
fiind, uşor poate să se îngrijească de ospăţul cel sufletesc ca să fie cât mai
bogat. Bucate cât mai multe, şi mai ales duhovnicesti să aibă: învăţături
sfinte, cântări religioase, citiri de cărţi religioase şi morale, şi, în chip
deosebit, rugăciuni cât mai multe pe care să le înalţe lui Dumnezeu, în taina
camerei sale şi în biserică. Să caute apoi ca întâlniri să aibă numai pe temei
duhovnicesc şi, de se poate, numai cu persoane duhovnicesti. Iar faptele milei,
ale păcii şi ale tuturor virtuţilor creştine, să fie împlinite cu belşug, mai
ales acuma.
Intr-adevăr toate acestea le poţi împlini cu uşurinţă, în timpul postului,
dacă temeiul acestui post e credinţa ta puternică în a te pregăti să te apropii
cât mai mult de Dumnezeu. Acuma sufletul domneşte mai cu uşurinţă peste un trup
înfrânat, care-şi găseşte desfătarea pe căile cele duhovnicesti. Acuma la toate
lucrurile şi bunurile acestei vieţi, altfel privim. Valoarea lor e în legătură
cu sufletul nostru, iar sufletul e pentru veşnicie. Cu ele, de ştim să le
folosim, dobândim o eternitate...
Cu toţii către această viaţă înaltă
de idealuri veşnice ale virtuţilor creştine să năzuim. Căci prin ele vom ajunge
să ne înălţăm la marea cinste de a vedea pe Dumnezeu, şi de a întemeia o viaţă
fericită pe acest pământ. Priviţi cu toţii acuma, printre lacrimile ochilor voştri,
unde au dus păcatele pe care anumite împărăţii le-au cultivat. La nimicirea
lor, la omorarea a sute de mii şi milioane de oameni. Până mai ieri se mândreau
cu negura munţilor lor de păcate, cu necredinţa lor, cu fărădelegile lor. Ei se
îngrijeau de păcat să crească, şi prin păcat le-a venit moartea. "Căci
plata păcatului este moartea”. (Rom. VI, 23).
E drept însa că au murit şi dintre
acei care au dus la izbăvirea de cel rău. Aceştia însa fac parte din ceata
martirilor, din oastea lui Hristos. Ei au murit răstingnindu-şi viaţa lor la
picioarele Crucii lui Hristos, pentru a mântui omenirea de păcatul care o
ameninţă s-o înece.
Creştini, de vrem să ne pregătim
de pacea cea veşnică, de vrem să nu mai fie lupte între noi, trebuie ca înainte
de toate să înlăturăm răul, să înlăturăm păcatul din omenire, căci dupa cum
spune Însuşi Domnul: "Cei fără de lege n-au pace”. (Isaia, 54, 21). Acesta
e omorâtorul omenirii: păcatul. Păcatul ne-a aruncat din rai, păcatul a omorât
pe Abel, păcatul aduce suferinţe, păcatul aduce războaie, păcatul duce la
distrugerea omenirii, caci iaraşi v-o spun, cu Sfântul Apostol Pavel, că:
"Plata păcatului este moartea”...
Toate acestea ştiindu-le, şi bine ştiind
apoi şi calea izbăvirii de păcat, să căutam cu deosebire în acest post să ne
rugăm pentru ca Domnul să ne izbăvească de duhul cel viclean, iar noi să ne spălăm
toată răutatea din inimile noastre. Ca să putem şi noi întâmpina pe Hristos
Domnul pe pământ, la sărbătoarea Naşterii Lui, cu inimi curate şi cu cântări de
slavă, pentru ca peste o astfel de împărăţie a inimilor creştine, Dumnezeu Însuşi
să aducă fericirea şi pacea Sa cea veşnică. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu