Cum să mai propovăduim Evanghelia astăzi?

Un cuvânt este convingător dacă el este o expresie veritabilă, onestă şi sinceră, a unei experienţe autentice.

La întrebarea „cum trebuie vestită Evanghelia în zilele noastre” putem răspunde: atât prin cuvânt cât şi prin pilda propriei vieţi. Ce este mai important: să mărturiseşti prin cuvânt sau prin exemplul vieţii tale? În perioada persecuţiilor, precum cele pe care le-au cunoscut şi trăit mulţi din fraţii noştri din ţările comuniste, unii martiri (adică cei care au dat mărturie pentru credinţa lor), au folosit forma verbală a mărturisirii şi au mers până într-acolo, încât şi-au dat viaţa pentru Hristos. Alţii, au rămas tăcuţi ca nişte mieluşei care sunt duşi la abator spre junghiere. Domnul Însuşi I-a răspuns lui Pilat şi celor care-L interogau, dar a şi ştiut să păstreze tăcerea în alte momente. Ceea ce este sigur, este faptul că toţi sunt mărturii de trăire autentică a vieţii.

Taxa pe păcat

Care sunt căile prin care evităm de obicei să ne plătim taxele duhovnicești? Schimbăm subiectul atunci când vine vorba despre ele. Căutăm explicații raționale pentru comportamentul nostru, adesea dând vina pe împrejurări sau pe altcineva. Suntem destul de creativi atunci când vine vorba să găsim metode de a le evita.

Când părintele Paisie a fost întrebat dacă a avut de înfruntat multe atunci când a fost novice în cele ale monahismului a dat următorul răspuns: De fiecare dată mi se întâmpla ceva atunci când mă luptam cu mine însumi, iar când alții îmi atrăgeau atenţia asuprea unui lucru nu lăsam niciodată ca vorbele lor să treacă pe lângă mine, lăsând greșeala „netaxată”. Asta conduce inevitabil la următoarea întrebare: ce este taxa și cum taxăm greșelile și păcatele? În mod normal taxa reprezintă un cost adiţional adăugat la bunurile pe care le cumpărăm sau la serviciile pe care le utilizăm. Reprezintă o sumă în plus pe care trebuie să o achităm.

Televizorul, icoana contemporaneității

     În case sau în spații publice televizorul a înlocuit sfintele icoane, devenind el însuși o icoană a timpurilor noastre. Diferențele dintre cele două icoane constau în imaginea arătată, modul în care le privim și efectul actului de vizionare. 

     Orice icoană, fiind chip al unui prototip, are principalul rol de a pune pe om într-o legătură spirituală cu acel prototip, folosindu-se de cel mai important simț material al umanității, văzul. Prin urmare, în joc intră arhicunoscuta teorie a comunicării: o imagine face cât o mie de cuvinte.

MĂRTURISIREA DE OBŞTE A PĂCATELOR

MĂ MĂRTURISESC EU MULT PĂCĂTOSUL(SA) (numele) DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÎNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI SFINŢII TALE CINSTITE PĂRINTE DE TOATE PĂCATELE MELE CARE LE-AM FĂCUT DIN COPILĂRIE ŞI PÎNĂ ACUM CU FAPTA, CU CUVÎNTUL, DIN ŞTIINŢĂ ŞI DIN NEŞTIINŢĂ, CU VOIE SAU FĂRĂ DE VOIE, DIN NOAPTE ŞI DIN ZI.

AM GREŞIT: AVÎND PUŢINĂ CREDINŢĂ ŞI ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU, AM NĂDĂJDUIT MAI MULT ÎN MINE ŞI ÎN OAMENI DECÎT ÎN AJUTORUL LUI DUMNEZEU, CĂZÎND ÎN ISPITE ŞI ÎN NEVOI NU M-AM SUPUS VOII DOMNULUI CI AM ALERGAT LA DESCÎNTĂTORI, EXTRASENŞI ŞI ALŢI ÎNŞELĂTORI. N-AM ÎNGĂDUIALĂ ŞI RĂBDARE CÎND SE FACE NU DUPĂ VOIA MEA. M-AM LENEVIT A ÎNVĂŢA LEGEA ŞI PORUNCILE DOMNULUI. NU M-AM POCĂIT CU PĂRERE DE RĂU DE PĂCATELE FĂCUTE ŞI CU HOTĂRÎRE DE A NU MAI GREŞI. M-AM RUŞINAT ŞI AM ASCUNS PĂCATELE LA MĂRTURISIRE. M-AM ÎMPĂRTĂŞIT CU SFINTELE TAINE CU NEVREDNICIE. M-AM RUŞINAT A MĂRTURISI CĂ SUNT CREŞTIN(Ă). M-AM LENEVIT A FACE FAPTE BUNE.

Ca toată lumea, ori altfel?

În ultimul timp Creştinii Ortodocşi sânt presaţi, sau discriminaţi de autorităţile statale a mai multor ţări. Constrânşi de legile noi adoptate, ei totuşi nădăjduiesc că  cei care dirijează cu "libertatea democratică a poporului" vor conştientiza, dar să sperăm că nu va fi târziu, non valorile acestor legi. Creştinii care fac parte din societate, se supun legilor rânduite de stat nu se deosebesc cu nimic faţă de ceilalţi, dar prin felul lor de viaţă caută adevăratele valori.

Cuvânt de învăţătură pentru tineri

CUM SE FACE POMENIREA CELOR MORŢI

CUM SE FAC POMENIRILE CELOR MORŢI?

Pomenirile sau praznicele morţilor, sunt jertfe ce se fac în numele celor morţi. Ele se mai numesc şi parastase.Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva, de la faptul că noi, cei vii, mijlocim la Dumnezeu pentru cel mort. Aceasta o facem în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Iar când cineva primeşte ceva dat şi slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte, sau bogdaproste. (bogdaproste din rus “Bog da prostit” – “Dumnezeu să-l ierte”)