Duminica Orbului din nastere - a VI-a dupa Pasti

"In vremea aceea, trecand Iisus, a vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu. Trebuie sa fac, pana este ziua, lucrarile Celui Care M-a trimis pe Mine; ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze. Atat cat sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicand, a scuipat jos si a facut tina din scuipat si a uns cu tina ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spala in scaldatoarea Siloamului, care se talcuieste: trimis. Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand. Iar vecinii si cei care-l vazusera mai inainte ca era orb ziceau: Nu este acesta cel ce sedea si cersea? Unii ziceau: El este. Altii ziceau: Nu este el, ci seamana cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci ii ziceau: Cum ti s-au deschis ochii? Acela a raspuns: Omul care se numeste Iisus a facut tina, a uns ochii mei si mi-a zis: Mergi la scaldatoarea Siloamului si te spala. Deci, ducandu-ma si spalandu-ma, am vazut. Zis-au lui: Unde este Acela? Si el a zis: Nu stiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecand orb. Si era sambata in ziua in care Iisus a facut tina si i-a deschis ochii. Deci, iarasi il intrebau si fariseii cum a vazut. Iar el le-a zis: Tina a pus pe ochii mei si m-am spalat si vad. Insa unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindca nu tine sambata.

Postul Mare ca ajutor pentru intalnirea cu mine insumi

CUVÂNT LA ÎNĂLŢAREA CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI A DOMNULUI

Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigîndu-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată.

Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dînsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut.

S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea roma-nilor la împărăţie-l alesese, nevrînd ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cin-ste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas.