Acest mare şi
vestit luminător dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi
credincioşi ortodocşi amândoi, tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa
Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa
cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce
avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi
Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în
Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi,
la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie
a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei,
iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de
învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor
omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură.
Deci întâmplându-se a părăsi
viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia , cu votul
episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al
Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru
nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin
care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a
dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de
orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii.
Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii
de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale
învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase
de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi
făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea
Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă
să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o
mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.
Iar ea s-a făcut cu totul fiară ţinând cu
tărie via. Şi a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa şi în al doilea
rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceşte decât
creştineşte. După aceea s-a întors iarăşi la scaunul său. Şi în cele din urmă,
sfântul a fost izgonit la
Cucuzo al Armeniei şi, petrecând multe scârbe, şi-a dat
cinstitul său suflet lui Dumnezeu.
Precum se vede la istoria lui, după
scoaterea lui din scaun şi după izgonire, cei ce fuseseră îndemnători spre
aceasta, căzând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Pătimind aceasta
întâi Eudoxia, căci a fost ea întâi întru fărădelege şi a fost pricina
pierzării episcopilor. Şi zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătăţii ce a
făcut Hrisostomului, mormântul în care era îngropată a tremurat treizeci şi doi
de ani. Iar dacă s-au adus sfintele moaşte ale Hrisostomului şi s-au pus acolo
unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.
Moştenirea literară a Sfântului Ioan Gură
de Aur este deosebit de bogată, De altfel, nici unul dintre Părinţii greci nu a
lăsat o operă atât de vastă, cuprinzând omilii, tratate şi scrisori.
Sf. Ioan işi datorează popularitatea şi
importanţa sa în istoria Bisericii şi a gândirii creştine, nu atât calităţilor
sale administrative sau politice, cât mai ales operei sale literare.
Tragedia vieţii sale este consecinţa
sincerităţii sale, a dorinţei de a îmbunătăţi viaţa credincioşilor si a celor
care slujeau Biserica. Măreţia lui izvorăşte din tăria şi integritatea
caracterului şi a credinţei sale deosebite.
Partea cea mai consistentă a operei
hrisostomice o constituie Omiliile. După continut ele se împart in: omilii
exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii
morale, omilii la marile sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.
El ne-a lăsat felurite scrieri dogmatice,hristologice, faimoase tratate, despre
feciorie şi văduvie, educarea copiilor, monahism, un faimos tratat Despre Preoţi. Iar pentru marea grijă
care a avuto faţă de păstoriţii săi a primit titlul de "învăţător şi
sacerdot universal", iar pentru măreţia şi splendoarea cuvântului său i
s-a dat numele de Hrisostom, adică "Gură de Aur", încă din sec. VI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu