Dreptul la educație – perspectivă spirituală

Într-un fel tainic, nepriceput și neexplicitat rațional, Dumnezeu respectă voința omului, chiar și acea voință care refuză binele și preferă răul.

Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile... (Mt. 28,19)

În urmă cu două milenii, Apostolii de curând trecuți prin experiența Învierii, aud cuvintele lui Hristos: „mergând, învățați toate neamurile”. Erau cuvinte formulate în exigența unui veritabil Testament. Apostolii sunt invitați să-și asume exigența de a merge și de a învăța, iar din această asumare a lor s-a născut și încă se mai naște Biserica. Interesant este și faptul că Domnul trimite pe Apostoli la „toate neamurile”. Acest „toate” cuprinde în sine, fără excepție, făpturile umane ale acestei lumi, ca destinatari ai actului pedagogic al mântuirii.

Toți oamenii sunt chemaţi să afle de mântuirea adusă de Hristos Domnul. Nu toți însă consideră că trebuie să răspundă acestei invitaţii. Nu toţi au aceeași percepție asupra mesajului transmis. Acest fapt arată că, într-un fel tainic, nepriceput și neexplicitat rațional, Dumnezeu respectă voința omului, chiar și acea voință care refuză binele și preferă răul. Aceasta nu înseamnă că Domnul își oprește mergerea și că învățarea neamurilor suferă un eșec. Mărturie este faptul că Biserica își continuă și astăzi lucrarea mărturisitoare. Oamenii au dreptul să primească vestea cea bună a mântuirii în Hristos și, ca atare, Biserica încearcă să intre în dialog cu umanitatea mai mult sau mai puțin dispusă să asculte, să învețe, să împlinească.

Modelul dialogic propus de experiența Bisericii creștine este în mare și modelul pe care s-a construit civilizația contemporană europeană şi ramificaţiile sale din lume. Această civilizaţie este născută din interacțiunea spirituală și culturală a duhului creștin cu geniul civilizațional greco-roman precum și cu tradițiile popoarelor care de-a lungul istoriei au vieţuit în aceste locuri. Iar un dialog din care Biserica lipsește, este de cele mai multe ori o experiență problematică, mai ales atunci când se vorbește despre educație, fie sub aspectul metodei fie sub aspectul conținutului. Referirea la rădăcini nu ține, în acelaşi timp, doar de recunoașterea existenței unei pinacoteci a tradițiilor cu evident interes muzeistic, ci reprezintă o continuă sursă de inspirație pentru creșterea și formarea societăților de azi și de mâine.

Prezența Bisericii în dialogul pentru educația tânărului de astăzi este fundamentată pe faptul că valorile pe care Biserica le propune societății de astăzi sunt valori verificate în focul trecerii timpului și al contestărilor de lungă durată. Modelele de formare pe care Biserica le propune sunt modele a căror forță de convingere s-au dovedit benefice, conținuturile pe care Biserica le prezintă în exercitarea actului educațional oferă continuitate, stabilitate şi înnoire, iar metodele pe care ea le folosește sunt motivate de respectul pentru demnitatea umană și pentru alegerile sale.

Societatea noastră este străbătută astăzi de curente care doresc regândirea rolului Bisericii în exercitarea educației tinerelor generații. Ar fi incorect însă ca acest rol să fie diminuat. Dimpotrivă, ar trebui căutate căi de creştere. Și aceasta pentru că membrii acestei comunități au dreptul să interacționeze cu un depozitar uriaș de informație, experiență și practică de civilizaţie aflat în Biserică, cum au şi dreptul să-l refuze. Reducerea prezenţei Bisericii în actul educaţional ar intensifica şi mai mult tendinţele manifestate tot mai insistent de a reduce pe om doar la ceea ce simte, doar la nevoile subzistenței biologice. O astfel de abordare ar conduce la o nevalorificare a unei experienţe umane care s-a dovedit viabilă și ar dăuna unei abordări holistice a omului. Acesta ar trebui perceput ca întrepătrundere a unor realități biologice, intelectuale, emoționale subsumate unei dimensiuni spirituale de care, în onestitate, nimeni nu poate face abstracție.

De aceea, înțelegerea și practica spirituală nu pot să lipsească din experiența educațională a tinerilor. Aceasta, mai ales, într-o perioadă, când consumerismul, relativismul și apetența pentru convențional, formal şi corectitudine politică decid destine, credințe și vieți omenești.

Credem, prin urmare, că dimensiunea creştină a educației trebuie integrată modelului formativ al școlii noastre iar aceasta se poate împlini printr-un dialog continuu cu tot ceea ce a produs umanitatea în materie de ştiinţă a educaţiei cât şi cu rădăcinile ei spirituale, cu destinul ei în veșnicia voită de Dumnezeu.