Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită pe 21 noiembrie / 4 decembrie.

   Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

   Părinţii Maicii Domnului sunt Sfinţii Ioachim şi Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinţă în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinţi, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Arhistrategul Gavriil le vesteşte că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

   Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru ca ea însăşi avea să devină "Sfânta Sfintelor" lui Dumnezeu, sălaş a lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veşnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei.

   Deşi sunt persoane care susţin că lucrul acesta era cu neputinţă, totuşi Biserica, în cântările ei afirmă: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţă şi cu înţelepciune şi cu neîntinată feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".

   Informaţii despre acest eveniment din viaţa Maicii Domnului avem în "Evanghelia după Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifă din secolul al II-lea.

Precizăm că dintre sărbatorile închinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca I, 26-38). Despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu ne dau mărturii, informaţiile provenind din Sfânta Tradiţie şi din evangheliile necanonice (apocrife).

   Părintele profesor Ene Branişte afirmă că această sărbătoare a luat naştere în secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o Biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita Biserica Sfânta Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi după sfintire, adica pe 21 noiembrie / 4 decembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu".

   În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon.

   Începând cu data de 21 noiembrie / 4 decembrie, în cadrul slujbei Utreniei, se cânta Catavasiile: "Hristos Se naşte, slăviţi-L!..." Este o sărbătoare care ne pregăteşte şi pe noi să-L facem pe Hristos să Se nască tainic în noi.

   Nu este de ajuns să ştim că Fecioara Maria a fost dusa la Templu şi a stat pana la vârsta de 15 ani. Important este să pătrundem în înţelesul profund al evenimentului istoric şi să descoperim că prezenţa ei în Sfânta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască din ea. Deci, Hristos Se va naşte, va muri şi va învia tainic cu tot omul care vieţuieşte în Biserică.

   În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ţinute în lumina şi căldură, înmuguresc şi înfloresc, şi sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele româneşti şi moldoveneşti mai vechi se cânta, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Şi de ce măr? Pentru că strămoşii noştri ştiau de la bătrânii lor că acea nuieluşă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dăruit crenguţa, flori dalbe.

   Pentru ca bucuria sărbatorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie / 4 decembrie să fie dezlegare la peşte.