Una dintre cele mai răspândite datini la moldoveni, din Ajunul Naşterii Domnului, denumit şi Ajunul Crăciunului, este colindatul, un ritual compus din texte ceremoniale, dansuri şi gesturi.
Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul colindătorilor. Costumaţi în portul tradiţional specific fiecărui loc, ei urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire şi prosperitate în anul ce vine şi de la care primesc daruri (colindeţe) în bani sau produse: nuci, covrigi, mere, colaci etc.
Colindele se auzeau în sat şi de-a lungul celor trei zile ale Crăciunului, uneori până în seara Sfântului Vasile, iar cu steaua se umbla uneori până la Bobotează.
Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Dintre cele religioase amintim:colindele Domnului (În drum spre Vihleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Răstignirea , Coborât-a de pe Cruce); colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion etc.). În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ‘Steaua sus răsare’, ‘În oraşul Vifleem’, sau ‘Trei crai de la Răsărit’.
Colindele profane (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii:colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv,colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel etc. Primul colind, care se cântă la fiecare casă, este colindulde uşă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: ‘Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut’. Refrenul ‘Florile dalbe’, des întâlnit în poeziacolindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.
Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou. După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici estecolindul de masă, care se cântă în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ‘cel mare’, adresat gazdei. Ceata colindăapoi, pe rând, pe toţi membrii familiei.
Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului. Cel care conduce grupul de colindători mulţumeşte gazdei pentru daruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu