Dacă îmi puteţi explica, în ce mod se poate de primit învăţătura Sfinţilor părinţi cu privire la cartea Facerii şi cu toate acestea să cred în evoluţie, voi fi bucuros să ascult, dar trebue să-mi aduceţi argumente ştiinţifice mai bine întemeiate decât cele existente, deoarece dintr-o privire obiectivă şi imparţială dovezile ştiinţifice privind evoluţia sânt foarte slabe.[1]
1. Schimbării sau statornicie a speciilor create?
Teoria evoluţiei remarcă, că unele specii de animale şi plante se transformă în altele, că unele specii renasc în evoluţia sa alte specii, acest fapt ei îl arată ca chipurile demonstrat şi într-o măsură oarecare aşa este.
Însă învăţătura bisericii este alta. Scrierea sfântă nu admite posibilă transformarea de la o specie la alta. Dimpotrivă în Biblie se vorbeşte cu multă precizie despre crearea făpturilor vii după seminţia fiecăruia. Aşa a fost cu plantele: . Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" (Fac. 1, 11). Aşa Creatorul a organizat cu cele de provenienţă maritimă: A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Aşa a făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Nici o specie n-a apărut pe altă cale a evoluţiei. Cu toate că viaţa a apărut mai întâi în apă decât pe uscat, cu toate acestea peştele n-a evoluat în broască nici în animal.
Sfântul Vasile cel Mare: natura fiinţelor sa mişcat puţin(a face puţină mişcare cu întreruperi) dar în egală măsură animalile ce se nasc şi mor menţin continuitatea speciilor nemijlocit asemuirea (asimilaţia) până nu va veni sfârşitul. Deoarece ea face ca calul să fie succesor calului, leul - leului, vulturul – vulturului, şi aşa toate animalele menţin continuator ceea ce este specific lor. Nu poate timpul nicicum să denatureze sau să distrugă înrudirea animalelor.
Sfântul Ambrozie al Mediolanului: cuvântul lui Dumnezeu pătrunde orce făptură din lumea aceasta. Prin urmare, cum Dumnezeu a orânduit ca toate speciile fiinţelor vii să apară din pământ. În conformitate cu legea dată, ele succesează una după alta din veac în veac, în corespundere cu natura sa.
Dar ideea principală a evoluţionismului constă într-o totală antiteză (opunere) cu învăţătura bisericii. Evoluţionismul recunoaşte că chipurile unele specii schimbânduse, dau naştere unor noi specii. Aducând ca mărturie sfânta Scriere şi unanicitatea opiniilor Sfinţilor Părinţi din principiu exclud aşa zisa schimbare prin evoluţie a speciilor. Confirmarea stabilităţii celor create de către Dumnezeu trebuesc privite ca formulări a învăţăturii Bisericeşti indiscutabile.
2. Evoluţia sau degradare?
Chiar dacă sau făcut ceva schimbări în decursul timpului – atunci nu spre complicaţie şi perfecţionare, dar mai degrabă dimpotrivă – degradare şi degenerare.
Nici una din speciile mai noi de animale sau plante nu au apărut, în timp ce în cartea roşie speciile dispărute sau pe calea de a dispare pune întrebarea întrun mod strigător despre degenerarea mediului înconjurător. Schimbările (genetice) şi moştenirile rele a omului mai degrabă ne lasă să vorbim nu despre un ascendent pe linia progresului, ci e vizibilă o degenerare în lumea noastră.
Sfântul Luca: vorbind despre renaştere, aduce o idee înteresantă, expusă de către Mahomed în coran: „Din pricina păcatului pe unii oameni Dumnezeu ia transformat în maimuţe”
La aceasta au tras atenţia mulţi cercetători creaţionişti. „Subordonându-se legilor sale actuale, natura nu este în stare să se perfecţioneze sau să se dezvolte în latura complicaţiei sale, deoarece energia şi informaţia în sine din propria iniţiativă nu se păstreză, ci se alterează înrăutăţindu-se calitatea. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că ascensiunea evoluţiei nu poate fi din propria iniţiativă”
E de remarcat că aşteptarea dezvoltării evoluţioniste ne aduce în viitor la renaşterea hiliasmului, „învăţătura despre împărăţia de o mie de ani pe pământ a lui Hristos”
Mişcările contemporane evoluţioniste care sânt conduse de masoni, hiliaştii au un caracter antiortodox. Ei îndrăznesc să învinuiască deschis religia ortodoxă pentru privirea relaţiei ei dintre om şi animale. Geneza ortodoxă vine ca o linie roşie ce străpunge creaţia de la început până la sfârşit. Lor le trebue rai pe pamânt, şi nu o pregătire a raiului la cer.
Hiliazmul se adresiază către Hristos: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce (Mat. 27, 40); iar Biserica mărturiseşte prin sutaş: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta (Mat. 27, 54).
3. Legile oarbe ale naturii, sau caracterul raţional a iniţiativei Dumnezeeşti?
Evoluţionismul deduce mecanismu preselecţiei naturale şi alte principii de acest gen în calitate de legi ale evoluţiei şi apriţiei noii specii . În acest mod apariţia de la sine a noilor specii în baza celor vechi necopetenţi remarcâd obectivele necesare, reeşind din calităţile naturii. Dacă privim în acest „progres” atunci evoluţia urmează, puctul acestui progres nu sa atins. Unile specii se arată, ca mijloc pentru altele, o oarecare putrezire care este chemat să îmbunătăţiască alte vieţi. Existenţa animalelor nu este ca un scop dar de folos.
Lumea în această privire nu este chemată să slăvească Creatorul întru a Sa gândire, înălţime şi frumuseţe, dar fiecare fiinţă şi specie devine doar o scară într-o neînduplecată mergere acestei evoluţii, mai exact i se aduce în jertfă ei.
Din punct de vedere Ortodox la rădăcină stă opusul ei. Lumea este creată prin acţiunea Dumnezeului viu. Nu după legile naturii, dar după cele supranaturale vorbelor Dumnezeieşti, după atotputernicul cuvânt al Creatorului, lumea a apărut din nefiinţă „ca sa fie”, cu asta un cuvânt Dumnezeesc nici cum logic nu este legată cu altul. Din asta reiese că în a cincea zi a răsunat porunca: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!”(Fac. 1, 20), nici un fapt cu caracter ştiinţific nu poate ghici porunca zilei a şasea: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”(Fac 1,24). A asemăna cu versetul 20 din primul capitol Trimiterii către Romani Sf. Ap. Pavel, ea doveşte Bisericii în ceea că lumea este poema lui Dumnezeu, o sinfonie insuflată graţiei pictorului. Dumnezeu – nu este spectator la crearea unicersului, dar creator activ.
Sfântul Vasile cel Mare: „aceast adevăr cuvios, această bunătate iubitoare pentru orce fiinţă raţională, acest început al fiinţei, acest izvor al vieţii – iată cine a creat dintru începuturi cerul şi pământul!”
Într-u aceasta orice fiinţă, de la orice firişor nevăzut până la copaci măreţi animale şi păsări reflectă frumuseţea Atotbunului Dumnezeu şi-L slăveşte. Biserica cântă cu proorocul David: „Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile; Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare; Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului…”(Ps. 148, 7-11)
Sfântul Ioan Gură de Aur întrebă: „De ce Dumnezeu crează frumuseţile pământului mai înainte de frumuseţile cerului? Din pricina apariţiei mai multor zei şi minciunoasei venerări a soarelui, lunii şi a stelelor. Pentru ca tu să nu te gândeşti iară că ele au crescut cu ajutorul soarelui, Dumnezeu crează soarele, luna şi stelele, atunci când creaţia lor s-a terminat .”
Sfântul Abrozie al Mediolanului: „înainte apariţiei luminii soarelui să dea roade pământul înainte ca ea să simtă ocrotirea soarelui, ca să nu fie în rătăcire. Soarele este mai tânăr decât natura.”
Tot într-un aşa gând erau şi ceilalţi părinţi ai Bisericii.
4. Treptata sau brusca formare a speciilor
Conform argumentelor ştiinţifice împotriva teoriei evoluţiei se arată o întregă lipsire a formelor de trecere între clasele şi speciile animalelor. Lămurirea acestui fenomen încă nu a fost abordată de nici un om de ştiinţă. Nu este nici o formă de trecere dintre om şi maimuţă. Şi în genere formele trecătoare care au perdut armonia şi desăvârşirea lumea nu cunoaşte. Orice creaţie este desăvârşită şi frumoasă după a sa asemănare.
În biblie este scris despre porunca creatorului şi plinirea fiecărui gând al lui. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.(Ps. 32, 9)
Sfântul Atanasie cel Mare: „orice tipuri sânt create tot atunci, împreună şi cu aceiaşi poruncă.”
„Fiecare din stele şi fiecare din luminători au apărut, nu ca ceea ce a fost creat prima diferit de a doua, dar într-o zi şi de aceeaşi poruncă toate sânt chemate într-o fiinţă.”
Cuviosul Efrem Sirul: „plantele, în timpul creării lor au fost crescute într-o clipă, dar gândind logic ele parcă au fost crescute cu lunile şi anii.”
„Pământul după porunca Domnului chiar atunci a dat din sine animale târâtoare, animale de câmp, animale sălbatice cât trebuiau spre slujba celuia care în aceeaşi zi a încălcat porunca Domnului Său.”
Sf. Ioan de Cronştdat: „El spune şi în acelaşi timp cuvântul Lui se face fiinţă.”
Evoluţionismul nu poate să trecă cu vederea aceasta. El presupune pentru formarea fiecărei specii destul de mult timp ce este nevoie pentru apariţia şi întărirea noilor caractere.
Evoluţia: Creaţie sau lucrare
1.Crearea fără evoluţie.
Învăţătura exactă a Bisericii este concisă în simbulul de credinţă Niceo-Constantinopolitan îl arată pe Dumnezeu ca creatorul a toate „cerului şi pământului”, „văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Bisericii Ortodoxe mărturiseşte ferm: „Dumnezeu este creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Mai înainte de toate a fost Cuvântul prin care a creat toate puterile cereşti, ca cei mai desăvârşiţi în preamărirea slavei Lui, fiind lumea raţională care, după voinţa lui, ştie pe Dumnezeu şi permanent se supune voinţei Lui. După care Dumnezeu din nimic crează această lume văzută şi materială, şi în cele din urmă încununează creaţia sa cu omul care este alcătuit din sufletul raţional şi sufletul material, aşa deci dintrun singur om a fost creată întrega omenire. De aici se vede clar că El este creatorul lumii nevăzute şi celei văzute”.
Din punctul de vedere evoluţionist este total contrar. Pentru evoluţionişti nici unul din obiectele lumii văzute şi nevăzute, cum în cer aşa şi pe pămînt, nu conţine în sine nemijlocit implicarea lui Dumnezeu, dar îndelungata dezvoltare a materiei de la „marea explozie”. Pentru evoluţionişti Dumnezeu, chiar dacă El şi undeva există nu este ca un Creator concret a făpturii. În esenţă, ideea evoluţiei în realitate prezintă în sine o alternativă biblică despre învăţătura creaţiei – pe cît adevăratul Creator tuturor văzutelor şi nevăzutelor trebuie să fie cu adevărat numită evoluţie. Calităţile de Creator a lui Dumnezeu se văd nu o dată în scrierile sfinte. Aducem cîteva din ele.
Proorocul Moise: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. ” (Fac 1,1)
Regele Melchisedec: „a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: "Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. ” (Fac 14,19)
Proorocul David: „Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele;” (Ps. 145,6)
Proorocul Ieremia: „Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile.”(Ierem 10, 12)
Ezdra: „Numai Tu eşti Domn şi numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi toate cele de pe el, mările şi toate cele ce se cuprind în ele; Tu dai viaţă la toate şi ţie se închină oştirea cerurilor.”(Neemia 9, 6)
Ap. Pertru şi Ioan Evanghelistul: „Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, ”(F.A. 4, 24)
Ap. Pavel: „Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, ” (F.A. 17, 24)
Apocalipsa: „Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi, ”(Apoc. 10, 6)
Sfinţii Părinţi urmînd Sfîntului Duh şi cărţii Apocaliptice mărturisesc pe Dumnezeu ca Adevăratul Creator al tuturor fiinţelor din lume.
Mitropolitul Macarie Bulgakov spunea: „Învăţătura despre Creaţie aparţinea mulţimii adevărurilor dumnezeieşti, pe care nu le-a cunoscut nu numai păgînii simpli dar şi cei mai învăţaţi: deoarece unii dintre ei recunoşteau că lumea este dintotdeauna, alţii presupuneau că El venea de la Dumnezeu , al treilea, că lumea s-a creat singură din sine la întîmplare din haosul veşnic, sau a atomilor; al patrulea că a fost creat de Dumnezeu din materia existentă de la sine şi nimeni nu putea înălţa pînă la ideea creării lumii din nimic cu puterea Atotputerniciei lui Dumnezeu.
Aşadar, teoria evoluţiei vine în contradicţie atît cu prima (crearea cerului şi pămîntului), cît şi cu a doua „prin El toate s-au făcut” din Simbolul Credinţei.
2. Economia fără evoluţie
Nu legile evoluţiei au adus lumea în starea vieţii, ci voinţa şi implicarea Atotputernicului Creator. Dumnezeu se numeşte Creator nu că El se implică în timpul vieţuirii omenirii, ci de aceea că El este creatorul acestei lumi în timp de 6 zile. Învăţătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe arată clar două calităţi a lui Dumnezeu – ca Creator şi ca Econom (Lucrător). Mitropolitul Macarie scrie despre Dumnezeu ca: „El a chemat universul din nimic, şi din acel timp îl conduce”. În aceste două lucrări a lui Dumnezeu: crearea şi lucrarea, şi conţine în sine acea relaţie în comuniune, pe care o are Dumnezeu în egală măsură pentru toată lumea. Evoluţioniştii din tot timpul încurcă aceste două lucrări.
Ca Creator, Dumnezeu şi-a terminat lucrarea sa cu sfîrşitul zilei a şasea: „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut” (Fac.2,2). La acel moment deja au fost create toate, cît în cer atît şi pe pămînt, toate cele văzute şi nevăzute (Col. 1,16).
În conformitatea cu ideea Ortodoxă, Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nemijlocit al evoluţiei, nici cînd a creat, nici la iconomia sa în lume. În timp de 6 zile evoluţia creaturilor, într-adevăr, nu avea să dovedească să se formeze. După sfîrşitul săptămînii creatoare Dumnezeu se odihneşte sîmbăta, evoluţia pentru economia lui Dumnezeu în lume, este pur şi simplu de prisos, întrucît toate creaturile la acel moment erau create: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Fac. 1,31).
Evoluţionismul religia păgînilor
...dumnezeul, care a creat din nimic, nu dintro materie preexistentă, ci din unduirea internă (Acţiunea de a undui şi rezultatul ei; mişcare în unde, în valuri, sau asemenea undelor unei ape) a Sa şi căpătarea unei forme, dar nu lea pus în ordine, ce fel de Dumnezeu este El? Cum zice Proorocul „Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri”(Ierem. 10, 11), iar cu dânşii şi toată învăţătura cugetată.[2]
Evoluţionismul este în sine o religie(credinţă). O credinţă în evoluţie. Dacă evoluţia ar fi un factor vizibil în natură, ar fi greşit să socotim evoluţia ca învăţătură religioasă. Dar din pricina că evoluţia se arată ca fenomen nevăzut ce nu poate fi demonstrat cum spune Apostolul „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.”(Evr. 11,1)
Ierom. Serafim Rouz remarcă: „Acest gen de teorii evoluţioniste ocupă acelaşi loc a actualele cercetări biblice, ca şi speculaţiile sfinţilor Părinţi a Bisericii primare.”
Cu toate că ea poate să aibă ca temei evenimente ştiinţifice, ea în sine aparţine de domeniul filozofiei şi chiar atinge Ortodoxia în aşa măsură în care nu poate să lase la oparte întrebarea despre Dumnezeu ca Creatorul lumii, indiferent dacă ea îl primeşte pe El sau nu.
Întrucât evoluţionismul în sine nu este ştiinţă dar religie, nu poate să fie diferit de principiile învăţăturilor religioase, indiferent dacă ei conştientizează sau nu acest lucru. Religia Creştină nu ascunde concepţie despre lume de la rădăcina ei. La tâlcuirea primului verset a cărţii Facerii spune: „vă rog ca acest cuvânt să-L concepem ca nu spus de Moise ci de însuşi Dumnezeul universului, vorbind prin buzele lui Moise şi trebuie de înlăturat gândurile raţionale ale noastre”.
La sfîrşitul tuturor contraririilor dintre ştiinţa actuală şi învăţătura Bisericii, învăţătura evoluţionistă nu s-a dezvoltat în mediul înconjurător al religiei, ci într-o lume umanistă, care şi-au pierdut tot ceea ce este sfînt din ei. Într-acest caz avem în vedere nu ştiinţa întreagă, ci anume teoria evoluţiei, care într-adevăr o putem numi pseudo-ştiinţă. Istoria gîndului ştiinţific ştie nume de sfinţi, monahi şi oameni cu totul înduhovniciţi. Aceasta este ştiut de toţi. Dar în puterea că evoluţionismul se arată nu ca o ştiinţă a diferitor viziuni a religiilor păgîne „Evoluţionismul Bisericii Creştine nu poate fi ortodox, el numaidecît se arată ca o învăţătură eretică”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu