Iată că a sosit şi mult aşteptata vacanţă. De fiecare data ea ne vine cu surprize. Şi la acest început de vacanţă am avut parte de una nemaipomenită. Preotul Vadim Corostinschi , slujitor al Bisericii din s.Vrăneşti, ne-a organizat o excursie de neuitat la Mănăstirea ,,Sf.Apostoli Petru şi Pavel” din s. Bocancea, la care au participat mai mulţi tineri din satul nostru. Ziua a început cu Sfînta Liturghie, oficiată de preotul Vadim Corostinschi, fondatorul asociaţiei tinerilor ortodocși din Sîngerei (ATOS).
După oficierea Sf. Liturghii, am ascultat cu mare curiozitate istoria mănăstirii, după care am vizitat casa stareţilor şi muzeul, ceea ce a fost un moment plăcut şi interesant pentru noi. Tinerii s-au dovedit interesaţi de tot ce este legat de această mănăstire. Marele eveniment al excursiei a fost discuţia despre noua asociaţie, unde au fost explicate în detalii scopurile ei şi obiectivele. S-a explicat, bunăoară, că scopul asociaţiei este de a ajuta pe cei care au nevoie de sprijin şi sunt lipsiţi de bucurie. Iar menirea noastră, a tuturor, este (Dupa cum am înţeles din discuţia cu părintele) de a aduce o rază de speranţă şi bucurie în sufletele celor mai trişti ca noi .

Mai apoi am plecat cu toţii în sînul naturii, bucurîndu-ne de vară şi de ziua frumoasă care era. Petrecînd o zi împreună, înţelegeam că suntem un tot întreg, suntem ca o familie. Fondatorul asociaţiei ne-a organizat chiar şi un concurs ,,Ce cunoaştem noi despre Ortodoxie”, care ne-a plăcut enorm, deşi nu ne-am relaxat; dimpotrivă, trebuia să încordăm memoria la maxim pentru a răspunde la întrebările propuse. Iar la final de concurs ne-am pricopsit cu daruri din partea asociaţiei…
A fost o zi de vară minunată şi nu doream ca ea să se sfîrşească. Aceste impresii se datorează părintelui Vadim Corostinschi, organizatorul excursiei, prilej cu care noi îi mulţumim din suflet şi îi urăm sănătate şi realizări frumoase în viitor.
Mădălina şi Ana Guzun, s.Vrăneşti
sursa: http://atosmd.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu