luni, 29 iulie 2013

Asociaţia ATOS alături de tinerii din Ungheni

     O echipă de preoți, tineri cu inițiativă și dornici de a face o schimbare în societate și viața lor de zi cu zi, sau adunat Duminică în data de 28 iulie 2013 cu binecuvântarea Prea Sfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în incinta episcopiei din or. Ungheni, pentru a discuta problemele tinerilor.
     Responsabil de această activitate a fost numit Preotul Vadim Corostinschi, Președinte al Departamentului Eparhial Activitate Culturală și Activitate Pastorală pentru Tineret. Părintele are experiență în acest domeniu, fiind Președintele AO Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei  şi a împărtăşit din activităţile săvârşite, alături de el fiind şi doi tineri activi din Sângerei Vicepreședintele ATOS pe Tineret Bulgac Victor și Secretarul Gorea Vasile.

Reprezentanții Asociației ATOS în deplasare de lucru în or. Ungheni

     AO Asociația Tinerilor Ortodocși din Sângerei, au venit cu o programă de lucru și distractivă pe parcursul a 10 zile în or. Ungheni prin doi reprezentanți și anume, Vicepreședintele pe Tineret Bulgac Victor și Secretarul Gorea Vasile, care au împărtășit din experiența activităților desfășurate în r-nul Sângerei și au fost alături de un grup de tineri de inițiativă din or. Ungheni, pentru ai susține în organizarea și aici a unei asociații de tineret, care ar avea la bază aceleași principii și valori. 
     Tinerii reprezentanți au fost susținuți în activitățile sale de către Președintele Asociației Preot Vadim Corostinschi, care la moment duce activitate în raioanele Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași prin binecuvântarea Prea Sfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni numit ca Președinte al Departamentului Eparhial Activitate Culturală și Activitate Pastorală pentru Tineret. 
     Reprezentanții au un program vast liturgic, frecventând slujbele zilnice de la Catedrala Episcopală Alexandru Nevski din or. Ungheni. Iar pentru a completa binele cu plăcutul, ei sânt ghidați de către un grup de tineri din oraș și totodată participă la activități distractive dimpreună.
     Toate cheltuielile au fost asigurate de către AO ATOS.

Totul despre proiectul - Orășelul copiilor din s. Vrănești


   AO Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sîngerei, a participat la programa susţinută de către „FHI 360” denumirea Proiectului "Prin abilitatea Civică a Tinerilor - spre Comunităţi Participative", implimentat de către AO Centrul de Informare şi Susţinere a Tinerilor Economişti "Certitudine", Preşedinte Eugeniu Graur, primind finanţarea de către partea sus numită cu 5000 lei, 5000 lei din partea primăriei şi o altă sumă de 13855 lei din partea satului Vrăneşti care sau colectat de la locuitorii satului în constriurea unui orăşel a copiilor pentru localitatea Vrănești, r-nul Sîngerei. Sa colectat suma mai mare decât sa plănuit. Dar luînd în considerație și multe alte lucruri donate ca nisip, apă dulce, transport, alte materiale, suma ar reeși și mai mare. Totodată cu donație de 1000 lei a venit și asociația AO ATOS, contribuind la asfaltarea orășelul copiilor. În total sau colectat 24855 lei.

marți, 16 iulie 2013

Colectare fonduri pentru susținerea lui Eugen Brad

 Dragi prieteni, hai sa facem un bine, printr-un gest să-l ajutăm pe Eugen Brad care suferă de o boală gravă ''boala fluturașului'' însă acum are nevoie de o operatie urgentă la ochi pentru a nu-și pierde vederea și a continua tratamentul și de a opri hemoragia internă. El ogranizează un concert pe data de 18 august ora 12.00 în Scuarul Teatrului de Opera și Balet unde vor evolua multi artiști consacrați dar și tinere talente.
Vor concerta: Adrian Ursu, Mariana Mihăilă, Corina Țepeș, Costi Burlacu, Cătălina Rusu, Doina Sulac, Olia Tira, Cristina Croitoru, Karizma, Constantin Moscovici, Victor Dănuță și alții.
Cine ar dori ca participe prin colectarea de fonduri, procurând bilet în sumă de 50 lei. 
Puteți procura biletele de la cântăreții care vor cânta, Victor Dănuță - 069947895
Dar totodată direct să-l contactați pe Eugen Brad - 069291843, 079192668
Dați să nu fim indiferenți față de boala cuiva, ci să participăm activ la colectarea de fonduri și totodată vom fi mulțumiți prin cintec și voiebună de interpreții autohtoni!

Seminar la Bălți cu tinerii voluntari din regiunea nordului

     La data de 15 iulie 2013 în or. Bălţi a avut loc un seminar în cadrul proiectului ,, Prin abilitare civică a tinerilor spre comunitaţi participative”,        organizat de către AO CISTE ,,Certitudine”. Agenda zilei preconiza un program de trei ore, dar, graţie activismului participanţilor, discuţia demarată la ora 10:30 s-a incheiat la 14:15.
     A iniţiat acestă discuţie directorul AO CISTE ,,Certitudine”, Eugeniu Graur care a prezentat scopul, obiectivele proiectului, rezultatele proiectului şi asigurarea cumunitaţii iniţiativelor de abilitare civică a tinerilor: ,, Fondul pentru tineri, Bălţi”,