miercuri, 26 decembrie 2012

De ce merge preotul cu Ajunul şi prejudecăţile de doi lei


Odată cu apropierea praznicului Naşterii Domnului, lumea se schimbă invariabil. Colinde peste tot, tineri care cutreieră străzile cu intenţii incerte, mulţimi care asediază supermarketurile şi pieţele, afumători, purcei tăiaţi cu cruzime în zăpada proaspătă, daruri.
Biserica se pregăteşte şi ea de praznicul naşterii din nou a umanităţii. Post de 40 de zile, Taina Spovedaniei pentru cei cu adevărat credincioşi, Împărtăşire din Trupul Domnului. Cu câteva zile înainte de Crăciun, preoţii din întreaga Biserică merg pe la case pentru a vesti Praznicul luminii. Trebuie spus că preotul este cel dintâi colindător. Colidătorul esenţial pentru că el aduce pe Hristos în casele oamenilor. Prezenţa sa sacerdotală prezentifică evenimentul Naşterii în inimile oamenilor, binecuvântarea sa pecetluieşte cu har anul care va urma, doxologia glasului şi a sufletului devin dăruire de sine lui Dumnezeu, Pruncul cel veşnic.

Revelionul celor mici la grădiniţa Floricica din Vrăneşti


   Odată cu venirea Sărbătorilor de iarnă copiii intră într-o lume a lor a bucuriei, a jocurilor dar cel mai mult le place venirea lui Moş Crăciun (o formă mai nouă a sărbătoririi Sf. Micolae cel care întradevăr era prietenul copiilor).
   Şi în acest an ca şi în fiecare care a fost mai înainte copiii sau pregătit cu un program de poiezii, cântece urături de voie bună ca întrun final să primească cadou de la Moşul cel bun.




SENSUL SĂRBĂTORII ANULUI NOU SAU REVELIONUL PENTRU CREŞTINI



La fiecare sfîrşit de an şi mai ales în răstimpul sărbătorilor de iarnă apar diverse dispute calendaristice privind sărbătorirea Naşterii Domnului, Anului Nou ş.a. În biserica ortodoxă încearcă să intervină cu diferite „propuneri” chiar cei din afara ei aducînd totodată tulburări în rîndul credincioşilor.
Stimaţi creştini:
Anul nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an nou a avut loc pentu prima dată în anul 1691 de către papa Inocenţiu al XII-lea. Înainte de aceasta, „Crăciunul” avea rolul începutului Anului Nou.
În epoca contemoporană, Anul Nou este întîmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (în franceză Reveillon – „trezire, aici în sensul de ospăţ la miezul nopţii”) – cu petarde şi artificii, rudelor şi prietenilor li se fac urări de noroc şi sănătate, se urează „La mulţi Ani”.

marți, 18 decembrie 2012

Sfântul Ierarh Nicolae


Sfântul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut şi iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, şi trecut la cele veşnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei şi al sărăciei, slujind lui Dumnezeu şi semenilor săi nu numai până în ultimul ceas al vieţii sale, ci şi până astăzi.

Acest mult-iubit sfânt a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6/19  decembrie pentru că în această zi el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i sâ-i ierte pe cei trei tineri nevinovaţi care urmau a fi omorâţi a doua zi.

marți, 11 decembrie 2012

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat


   În fiecare an, la 30 noiembrie / 13 decembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Apostol Andrei. Este numit şi "Cel întai chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sfântul Apostol Andrei a fost fiul lui Iona şi fratele lui Simon Petru. Evanghelia după Ioan menţionează că înainte de a deveni ucenic al lui Iisus, Ioan a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul (Ioan. I, 35-40). Devine ucenicul lui Iisus, în urma mărturiei Sf. Ioan Botezătorul: "Iată, Mielul Domnului".

miercuri, 5 decembrie 2012

Seminar la Centrul CREDO

   Tinerii cu dezabilităţi integrare şi susţinere în societate, aceasta a fost tema discutată la centrul CREDO de către un grup de tineri din or. Sîngerei din mai multe instituţii de învăţământ unde am fost invitaţi şi noi cei de la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei. 
   Seminarul dat a fost cordonat de către dn. Natalia Filarovschi şi susţinut de către dn. Ina Pleşca profesoară la Liceul Teoretic Dimitri Cantemir din oraş. Această zi în centrul Credo s-a început cu o mică excursie prin edificiul centrului, unde tinerii au văzut auditoriile în care copiii de la centru muncesc, învaţă, se relaxează şi de ce nu, mănâncă.
  Ideea de bază a seminarului a fost bunătatea. Parabola filozofului, castelul tinerilor, învăţarea discipolilor au fost ca nişte repere de lucru prin care dn. Ina a arătat cât de mult tinerii cu dezabilităţi au nevoie de bunătatea noastră, a celor din jur, care şi noi la un moment dat putem să fim în locul lor.

luni, 3 decembrie 2012

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită pe 21 noiembrie / 4 decembrie.


   Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
   Părinţii Maicii Domnului sunt Sfinţii Ioachim şi Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinţă în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinţi, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Arhistrategul Gavriil le vesteşte că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

   Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru ca ea însăşi avea să devină "Sfânta Sfintelor" lui Dumnezeu, sălaş a lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veşnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei.